Inmatricularea autovehiculelor furate

Publicat in 06. Mar, 2013 de in Interpelari

Adresată: Domnului Radu STROE, Ministrul Afacerilor Interne

De către: Domnul senator Alexandru CORDOȘ, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat. Circumscripţia electorală nr. 13 CLUJ, Colegiul uninominal nr. 4

Subiectul interpelării: Înmatricularea autovehiculelor furate.

Obiectul interpelării

Domnule Ministru,

Legislaţia permisivă a pus România în situaţia de a fi unul dintre puţinele state din UE în care se pot înmatricula maşini furate. Din datele publice, peste o mie de autovehicule sustrase din străinătate circulă, în prezent, pe drumurile din România.

Schimbul rapid de date dintre România şi statele din spaţiul Schengen este blocat de-un sistem birocratic stufos. Aşa se face că informaţiile despre maşinile furate din aceste state ajung foarte târziu la poliţiştii români.

Regulamentul de Aplicare a Ordonanţei 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. spune clar că autovehiculele furate nu pot fi înmatriculate. Totuşi o anumită „excepţie” de la regulă şi-a făcut loc în textul legii. Şi anume: „Fac excepţie autovehiculele şi remorcile pentru care organul de urmărire penală a emis o dispoziţie prin care se permite înmatricularea până la finalizarea cercetărilor, caz în care în certificatul de înmatriculare şi în cartea de identitate a vehiculului se înscrie menţiunea «autovehicul furat din ţara… la data de …»”.

Din cauza vânzărilor succesive ale maşinii furate, identificarea hoţilor este anevoioasă. Astfel, dosarele ajung să fie clasate cu A.N. (autori necunoscuţi – n.r.), iar cumpărătorul de „bună-credinţă” poate folosi, legal, autovehiculul.

Referitor la cele comunicate vă rog să aveţi amabilitatea de a-mi preciza:

1. Ce modalităţi concrete aveţi în vedere pentru a eficientiza schimbul rapid de date între România şi statele din U.E.?

2. Dacă şi ce măsuri aveţi în vedere pentru stoparea acestui gen de infracţiune?

Solicit răspuns scris.
Vă mulţumesc,

Senator Alexandru CORDOŞ
Vicelider Grup PSD

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Fara comentarii.

Lasati un raspuns

deputatdecluj.ro Web analytics

Bloguri, Bloggeri si Cititori Site-ul apare in Directorul Kappa web-director.ro