Aurelia Cristea atenta la reglementarea achizitiei terenurilor agricole de catre straini

Publicat in 04. Iun, 2013 de in Articole din presa

Deputatul clujean social-democrat Aurelia Cristea a depus o interpelare și o declarație prin care își expune punctul de vedere față de  reglementarea achiziţiei terenurilor agricole de către străini și în același context îi pune ministrului Daniel Constantin, mai multe întrebări.

România a acceptat, prin Tratatul de aderare la UE, clauza referitoare la liberalizarea terenurilor, cu obligaţia ca, de la 31 decembrie 2013 să liberalizeze piaţa terenurilor agricole. Decurge astfel termenul de 1 ianuarie 2014, de la care avem obligaţia să ridicăm orice restricții pentru achiziționarea de către străini a terenurilor agricole de pe teritoriul României. Pe de altă parte, Banca Mondială arăta încă din 2010, într-un raport de specialitate, că procesul de acaparare a terenurilor agricole, la nivel mondial, este foarte puternic şi continuă progresiv, comunităţile având nevoie de mijloace juridice şi instituţionale puternice de limitare a fenomenului şi de protecţie impotriva sa. Îngrijorarea, potrivit Băncii Mondiale, se referă la posibila pierderea a suveranităţii alimentare, în acest context.

„Potrivit unor studii de specialitate, în acest moment, România, care este a cincea ţară ca suprafaţă agricolă de pe continent, este totuşi pe primul loc în Europa la teren arabil deţinut de străini. În acelaşi timp, preţurile terenurilor agricole din România sunt printre cele mai scăzute din Europa. Riscăm așadar, printr-o liberalizare totală şi bruscă, să ne confruntăm cu un fenomen masiv de acaparare a terenurilor agricole autohtone de către străini. În literatura de specialitate, fenomenul a fost denumit „land-grabbing”, şi, ca să vă puteţi face o imagine despre dimensiunea sa la nivel global, pot să vă spun că în ultimii ani au fost anunţate tranzacţii internaţionale ale terenurilor agricole pentru 45 de milioane ha, în condiţiile în care, înainte de 2008, aveau loc tranzacţii pentru 4 milioane ha pe an.

Vreau să mă fac cât se poate de bine înțeleasă: investițiile străine în agricultură nu sunt, în sine, un fenomen care ar trebui să ne îngrijoreze, atâta timp cât ele se supun unui principiu simplu: acela al înţelegerii că terenul agricol reprezintă capacitatea unei țări de a-și asigura securitatea alimentară. În acest moment, România încă nu dispune de mecanismele necesare pentru a bloca abuzurile și efectele negative pe care le-ar avea liberalizarea achiziției de terenuri agricole de către străini, şi, în acelaşi timp, nu are nici o strategie clară şi durabilă pentru a încuraja achiziţia şi investiţiile autohtone în agricultură” precizează Aurelia Cristea în declarația politică.

Ce întrebări îi pune ministrului Daniel Constatin, deputatul social-democrat de Gheorgheni:

Urmare a celor evidențiate mai sus și a gravității acestei problematici de interes național, vă rog, domnule ministru, să precizaţi următoarele:

  1. Care este strategia Ministerului Agriculturii în ceea ce priveşte reglementarea, de la 1 ianuarie, 2014, a transferurilor de proprietate ce privesc terenurile agricole, către cetăţeni străini? Veti lua in calcul o procedura de negociere cu Comisia Europeana privind prelungirea termenului cu 3 ani asa cum au procedat alte state (Polonia, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Lituania sau Estonia)?
  2. Aveţi în vedere, domnule ministru, un set de măsuri care să vină, în contrapartidă, în sprijinul fermierilor români care doresc să lucreze terenurile, dar au posibilităţi reduse de a achiziţiona suprafeţe mari de teren?
  3. Veţi stabili, de la 1 ianuarie 2014, nişte obligaţii generale pentru investitorii străini care doresc să cumpere terenuri agricole şi să investească în agricultura din România?” scrie Cristea în interpelarea depusă la , ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

PresaLocala.com

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Fara comentarii.

Lasati un raspuns

deputatdecluj.ro Web analytics

Bloguri, Bloggeri si Cititori Site-ul apare in Directorul Kappa web-director.ro